Repara-mi strada ca la Bruxelles

Nu mai suntem in epoca cererilor scrise de mana depuse la primarie. Sau cel putin, nu ar mai trebui sa fim. Popoulatia activa care conduce in capitala si se loveste de gropi nu are timp de stat la cozi si impins ciocolati pe sub ghiseu visand la rezolvari rapide.

Administratia de la Bruxelles a inteles asta si a creat o pagina pe care pot fi semnalate gropile si alte problebe de semnalizare din oras. Iar daca ti-e lene sa incarci pagina in browser, poti semnala problema direct prin aplicatiile pentru iPhone sau Android.

Ma bucur ca ideea a aparut in Anul European al Cetatenilor. Cum si noi ne vrem europeni; in cat timp ar putea aparea si in Romania? IT-isti destepti avem, gropi cat cuprinde, ce mai asteptam?

Subtilitati

Daca ar fi sinceri:

80% ar fi someri, nu in cautare de noi provocari

70% ar fi fost concediati, nu intr-o pauza de cunoastere de sine

Asa cum un impotent nu poate spune „ma aflu intr-o prelungita perioada de abstinenta”. N-a fost alegerea ta. Intelege si scoate capul din nisip. 

 

Mama altcuiva

Ziua Portilor Deschise la Parlamentul European. Cand am terminat vizita, m-am apropiat de scarile rulante care duceau spre iesire. In fata scarilor erau o tanara si o batrana, amandoua cu val, cu un carucior si alti doi copii pe langa. M-am oprit si am asteptat sa urce. Am vazut ca nu se hotarau si atunci am vrut sa urc eu.

S-a uitat la mine si m-a rugat, ca atunci cand iti pui inima in palma cuiva si stii ca va fi bine:

„Poti s-o tii pe mama de mana pe scari?”

Si atunci, pentru cateva secunde, mama altcuiva a fost mama mea.

 

O antreprenoare

Am coborat scarile la metrou si m-am apropiat de automatul de bilete cu o bancnota de 20 de euro in mana. Pana sa ma prind ca pot cumpara doar cu cardul, imi spune:

– Ça no, card.

-Stiu, am vazut si eu acum.

-Sa mor eu daca mi-am dat seama ca esti romanca.

-De ce, asa urata sunt incat ai crezut ca sunt din Belgia?

-Nu, nu de asta, asa, cand te-am vazut, nu m-am gandit.

-Tu de unde esti?

-Din Bucuresti.

-Si acum te-ai mutat aici?

-Nuuu, nu m-am mutat. Am venit de o luna. Peste o saptamana vine si fratemiu. Da stam si noi un pic, apoi mergem inapoi la Bucuresti.

-Dar merge treaba?

-Of, sa mor io, azi cred ca am facut maxim 4 euro.

–––––––––––––––––––––

Are 7 ani. Am uitat s-o intreb cum o cheama.

 

 

Preventiv

M-am mutat la Bruxelles in luna august, iar la sfarsitul lui ianuarie se termina contractul care m-a tinut ocupata.

Imediat dupa voi veni in Romania pentru mult asteptata baie de multime cu care mi-am obisnuit prietenii, neamurile si fanii, care in total sunt, hm, nu vreau sa  precizez (dar este un numar egal cu populatia Varlanestiului intr-o zi de hram).

Ma astept la intrebari clasice din categoria oracol: pe cine iubesti, ce faci in timpul liber si mai ales ce faci in ala ocupat.

Cel mai probabil cand ma veti intreba asta nu voi fi ocupata contractual. Asa ca revin la titlu.

NU, SUB NICI O FORMA, SA NU VA PRIND, CA IMI SERVITI URMATORUL DIALOG:

-Si, ce faci acum la Bruxelles?

-Imi caut de lucru.

-A, pai de ce nu incerci la Parlamentul European? Am auzit ca acolo se cauta din astia ca tine care vorbesc mai multe limbi.

In numele lui Pikachu, stiu ca este un Parlament European aici. Il vad in fiecare zi de pe balconul cladirii in care am biroul acum. Il vad si cand mai organizam vreo conferinta acolo. Il vad si cand merg la cate un eveniment pentru networking si sampanie. Stiu ca oamenii care lucreaza acolo sunt poligloti. Mai stiu si ca am probleme cu inima. Si daca incep sa vorbesc cu voi de un loc de munca si vad ca deodata vi se lumineaza fata de parca ati gasit solutia salvatoare si apoi JBANG!, vine asta cu Parlamentul, trec de la tahicardie la moarte clinica.

Singura situatie acceptabila in care astept sfaturi e atunci cand astea vin insotite de un link catre un anunt de job, un e-mail al unui angajator in cautari sau de o mancare buna si un mojito.

De fapt, am scris toate astea pentru ca nu stiam cum sa va anunt mai bine: intre 4 si 20 februarie sunt in Romania. Programarile se fac prin www si sms. La fel si cererile de cadouri pe care le vreti cu numele vostru pe ele la mine in bagaj.

Bisous!

Comunicare. Doua exemple de tinut minte

Primul vine de la Bruxelles, din Parlamentul European:

S&D Group ( Grupul Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European) a aniversat un an de cand Hannes Swoboda este noul presedinte. Swoboda este foarte prezent online (cu ajutorul asistentilor specialisti in comunicare), dar si fizic la conferinte, reuniuni si mese rotunde. Chiar daca nu l-ai vazut niciodata, o simpla descriere te ajuta sa il descoperi in multime: „cel cu ochelarii rosii”.

Pe langa simbolistica pe care o are culoarea in legatura cu convingerile sale politice, ochelarii lui au devenit un element de branding personal, un fel de „papionul lui Patapievici”.

In loc de o poza plicticoasa cu intreaga echipa in jurul lui si un mesaj de multumire pentru ajutorul fiecaruia, cum am vazut de atatea ori, cei care gestioneaza pagina de Facebook a S&D Group au ales sa publice o imagine mult mai puternica:

Consider aceasta imagine un exemplu exceptional de utilizare si intarire a unui brand personal intr-o retea care ofera comunicatorilor un loc de „joaca” cu feed-back instant.

Al doilea exemplu l-am pescuit din Bucuresti:

La inceputul saptamanii, Dan Dinu a publicat pe contul sau de Facebook aceasta fotografie, cu o poveste care a transformat-o in viral:

„In acest weekend am facut o plimbare pe la Sfanta Ana si am avut o surpriza mai mult decat placuta. Am intalnit un vulpoi ce a fost foarte cooperant cu camera foto dupa cum vedeti :). A fost crescut de un padurar din zona, iar acum isi facea veacul pe langa cabana. Este interesant ca desi este obisnuit cu oamenii, se apropie doar daca nu este mare vanzoleala si evita grupurile de turisti galagiosi sau zonele mai aglomerate.

Va recomand chiar si in aceste cazuri, daca intalniti animale salbatice care se comporta in acest fel, sa nu le dati mancare din mana si sa incercati sa pastrati o distanta fata de ele. Pe langa faptul ca pot reactiona ciudat, trebuie totusi sa invete ca omul poate constitui pentru ele o amenintare. Cu vulpea de fata era destul de greu sa fac asta, pentru ca la un moment dat eu stateam pe loc si venea ea langa mine, insa in acelasi timp nu s-a apropiat de alti turisti care probabil nu i-au fost pe plac :).

Pana sa ajungem la Sfanta Ana, am vazut pe camp un loc cu patru vulpi pe o raza de doar cateva sute de metrii. Ma gandeam la momentul respectiv ca este o zona buna de stat la panda, insa dupa experineta cu vulpoiul din imagine, cred ca niciun alt exemplar cu adevarat salbatic nu o sa ma lase sa il pozez cu superangularul. Toate bune si va mai arat si alte imagini in curand.”

Fotografia e inedita, iar imaginatia celor care au impartit-o prietenilor a zburat repede catre „Micul Print” si prietena lui domesticita.

Exemplul insa nu e despre cum o fotografie poate ajunge viral. Este despre cum comunicarea despre un produs poate fi adaptata contextului.

Ana Banica a mesterit pentru brandul sau, Cai verzi pe pereti, niste vulpi care nu ajungeau la strugurii acri nici macar lucrand in echipa. Iar astazi a profitat de simpatia renascuta a internautilor pentru vulpi pentru a le aminti de produsul existent deja pe site cu o imagine editata pentru a se adapta contextului:

E un alt exemplu despre cum FB poate fi utilizat cu putina imaginatie ca un loc de joaca pentru un brand.

Eu imi pastrez de aici doua idei pentru viitoarele mele proiecte:

• Asculta ce spun cei care intra in contact cu brandul pe care il promovezi. Asta te va ajuta sa le dai ce vor sa auda si sa ii apropii de produs/personaj.
• Aici, acum. Profita de ocaziile aparute online imediat. Ce e click, trece cat ai spune click. Saptamana viitoare s-ar putea sa apara un jder cu mustati pline de ger.

Semnele pe care le dă o femeie care nu te mai suportă

Nu e bine să fii ca un frate pentru o femeie. Adio posibilități de sex, bun venit povești lungi și dureri de cap. Crezi că nu se poate mai rău? Ba se poate mult mai rău! Poate să nu te mai suporte. Să îi zbarlesti părul mai ceva că scârțăitul cretei pe tablă.

1. Mici revelații

Totul începe cu „A, nu știam că-ți place trupa asta” sau „Chilotii ăștia cu Spiderman sunt noi?”. Nu, nomal că nu sunt noi. Îi aveai dinainte să o cunoști. Iar trupa aia o asculți ori de câte ori lucrezi la ceva. Dar ea se prinde de toate astea abia când s-a produs click-ul. Când nu te mai suportă. Femeile se îndrăgostesc de tine ca un întreg și se satura detaliu cu detaliu.

2. Shimbări

Femeile nu pornesc războaie, doar le provoacă din umbră. Tu ai fi în stare să tropăi nervos pufnind că ți-e de ajuns, dar ea vrea să te uiți în oglindă și să te întrebi cum de te mai suportă așa o ființă minunată.

Dacă ai barbă, o să se plângă subit că i se irită pielea. Dacă nu ai, o să te întrebe dacă ai văzut că acum se poartă modă „almost cave man”. Dacă aveți aceeași înălțime, va dezvoltă o pasiune pentru tocuri înalte, doar că să-ți fie clar că ceva nu se potrivește.

3. Testul de cunoștințe de negăsit pe Google

Lucruri pe care ți le-a spus când dormeai. Când vecinul își proba noua bormașină. Când erai perfect atent, dar numai de povești despre cum a murit primul ei hamster nu aveai chef. Sau lucruri pe care nu ți le-a spus niciodată.

Toate revin când pentru ea e clar că ești căa o lamâie de pus pe rană. Faptul că nu știi ce nume avea mama ei înainte de căsătorie sau pe ce dată începe să i se manifeste sindromul premenstrual nu contează în mod normal. Dar faptul că îți pretinde să știi e un semn clar că nu te mai suportă.

Nu există rețete despre cum să eviți apariția acestor semne. Rețetele sunt pentru ciulama, nu pentru femei. Poți totuși să o faci să te adore. Pentru că atunci când se uită în ochii tăi așteptând următorul orgasm ultimul lucru la care se gândește sunt chiloții tăi cu Spiderman.

 

Text publicat initial pe Manly.

Draga tip din copac

Tocmai m-am perindat o vreme pe site-ul asta si mi-am amintit ca am si eu o poveste:

Inca nu plecasem din Romania, era anul 2010 inaintea erei Franta. Am fost La Copac cu A., prietena mea de soricit si bericit. Ne-am luat o bere fiecare si am inceput sa povestim.

La masa din fata erau doi tipi. Unul cu spatele si unul cu fata la noi. Tu erai ala care ne vedea. Si ne-ai vazut de te-ai saturat, ca te-ai tot holbat, mai o dusca de alcool, mai o privire inspre noi. Semanai cu baiatul asta. Poate erai el, Bucurestiul e un sat.

Cand eram la jumatatea berii, ai plecat impreuna cu amicul tau. Cateva minute mai tarziu, a venit chelnerul la noi si ne-a spus ca i-ai lasat bani in plus ca sa ne aduca doua beri. Atat. Fara numar de telefon lasat, fara sa spui ceva cand ai plecat, fara sa ne astepti la iesire. Iti multumesc. E o amintire faina din ultima mea vara in Bucuresti.

Sper sa nu te dezamagesc, dar sa stii ca n-am baut berea aia. Nu aveam mult timp, asa ca i-am spus chelnerului sa le puna la loc in frigider si sa nu mai platim berile pe care le aveam deja. Daca fetisul tau e sa stii ca niste fete simpatice se ametesc cu o bere in plus undeva in centrul capitalei, n-a fost sa fie.

Daca ai vrut doar sa ne faci seara mai faina, ai reusit.

 

 

 

Pending

*Am scris o poveste pentru un concurs care avea ca tema relatia dintre generatii. Nu am luat nimic, asa ca v-o fac cadou. 40% e fictiune, restul l-am adus de acasa. Citire placuta! *
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
From: Maria H.
To: David P.
Subject: Mi-a stat viața în loc
De câte ori vin aici simt că mașina timpului există cu adevãrat. Nu arată deloc că in filme. Poate doar scoate la fel de mult fum și bubuie înainte de pornire.
Mașina mea a timpului e un autobuz care ar fi interzis pe străzile din Germania. Dar pentru satul în care stau pãrintii mei în România, e singurul contact cu lumea pentru care timpul nu s-a oprit.
Miroase a plase de rafie noi, pline de pâine caldă și a benzină. Îmi amintesc și acum- când stăteam în sat și venea cineva în vizită, ne aduceau pâine si bere. De fiecare dată rupeam un colț din pâinea proaspăt scoasă din plasă și simțeam aroma de benzină care îmi strepezea dinții. Dar mâncam cu poftă pentru că era de la oraș. Era singura mea conexiune cu noul.
Da, pentru mine întoarcerea în timp miroase a praf, pâine proaspătă și benzină.
După o oră de drum mă îndepărtez de tot ce numești TU “civilizație” și ajung mai aproape de ceea ce numesc EU “oameni”.
În primul sat prin care am trecut, niște copii care se jucau în drum au făcut din mână autobuzului. Când le-am răspuns la salut am văzut cele mai sincere țopăieli de bucurie.
Știi, luna trecută când ți-au mărit salariul, am fost la restaurant să sărbătorim. Am stat pe scaun. Pe scaun. Am mâncat așezați pe un scaun, povestindu-ne cât de tare ne obosește traficul. Așa am sărbătorit noi faptul că primești într-o lună bani suficiențe cat să cumperi toate casele din satul ăla.
Iar copiii ăia au sărit de bucurie și au râs doar pentru că le-am răspuns al salut. Asta e civilizația pentru mine, David. Oameni care n-au uitat să trăiască.
Când am coborât din autobuz mi-am dat pantofii jos. Nu pentru că s-ar fi umplut de noroi și costă cât pensia lui tata pe o lună. Am vrut să simt pământul. Pământul asta rece care îmi arde tălpile cu dragostea lui. Pământul care mie mi-a dat rădăcini, iar mamei i-a dat mâncarea cu care m-a crescut.
Tata e în stație, mă așteaptă.
„- Mulțumesc că mi-ați adus fata!”
Asta îi spune de fiecare dată șoferului. Pentru tata, viața unei femei se petrece la diateza pasivă. Am fost adusă acasă de un șofer, un bărbat mă va lua de soție, un șef îmi va suporta capriciile.
„- Să ne spui dacă ai nevoie de bani. Să nu mori de foame printre străini!”
Pentru tata, e imposiil să ai prieteni când pleci în străinătate. Prieteni pot fi doar cei care vorbesc limba ta. Știe el de la bunicul că în război, cei care iți vorbesc limba iți sunt frați și nu ți-ar lipi niciodată o arma de tâmplă.
„- Sunt bine, tată. Am destui bani. Dacă aș vrea, aș putea cumpăra douăzeci de vaci!
– Douăzeci? Nu creeeed, draga tatii! Dacă aveai atât de mulți bani te-ai fi măritat până acum!”
Știu că ți se pare ridicol. Dar eu îl ador când îmi reproșează că încă nu m-am căsătorit, deși te cunosc de șapte ani. Asta îmi demonstrează cat NE iubește. Da, și pe ține. Aici în România rurală, o fata este întotdeauna a unui bărbat. La început a tatălui, iar după căsătorie a soțului. Iar faptul că insistă să fiu a ta îmi arată că te iubește suficient încât să mă lase să iți aparțin.
Întotdeauna tata va gândi că o femeie va aparține cuiva, dar niciodată sieși. Deși eu nu am fost niciodată mai fericită decât atunci când am știut că sunt cea mai de preț comoară a mea.
„- Cum tată, să fii a ta? Ești a lui Dumnezeu, doar el poate să hotărască ce ți se întâmplă.”
Diferența de 40 de ani dintre mine și tata mi se pare uneori o prăpastie de milenii. Nu cred că ne vom înțelege vreodată unul altuia fericirile. A lui când dă bani pentru lumânări la biserică, a mea când dau bani pentru un concert.
Când aude câinii lătrând în curte, mama iese până la colțul casei. Mașina timpului funcționează. N-a îmbătrânit. O dor aceleași oase, se trezește la aceeași ora ca să îi facă tatei cafeaua.
„- Mami, mie îmi adice prietenul meu cafeaua dimineață la pat.
-Aoleu, știe să pregătească o cafea? Asta e treabă de femeie! Sper că nu dă și cu aspiratorul, că ar trebui să îl iei tu pe el de soție!”
Știu, știu. N-am îndrăznit să le spun că de obicei tu te ocupi de curățenie în timp ce eu stau cu nasul în monitor că să îmi termin munca de la birou acasă. Părinții mei ar accepta mai degrabă să le spun că mă înșeli. Gândul că faci treburi „de femeie” e prea mult pentr ei.
„- Alo? Bună ziua, doamna Dinu. Da, Sergiu la telefon. Ce să fac, prin casă. Vă rog să mă iertați, doamna Dinu, am mâncat niște mujdei, cam miros a usturoi.”
La 74 de ani, tata crede că mirosurile se transmit prin telefon. Și e bine așa. Își imaginează lumea liber, cum vrea el, nu cum vor noutățile tehnice.
Amândoi sunt mult mai vii decât mine la mai mult de 70 de ani. Uneori mi se face rușine când eu stau în hamacul întins între meri și citesc în timp ce mama și tata sapă în gradina.
„- Ce ai să faci tu cu mâinile alea în viată? Nici o greblă nu poți să ții cum trebuie!
-Mamă, lucrez cu tastele, nu am nevoie de mâini bătătorite ca să îmi fac treaba bine.”
Mașina timpului m-a adus într-un loc în care mâncarea nu se obține cu bani ci cu sudoare.
Eu nu aș putea niciodată să muncesc cinci luni pentru o roșie care ar putea fi distrusă de o furtună în cinci munute. Dar în același timp pot semna fără probleme un contract de muncă pe o durată indeterminata. Pământul te face să semnezi un contract în care doar el știe clauzele.
– Crezi că a trimis vreodată mesajul asta?
– Nu a avut când. Noroc cu salvarea automată a mesajelor în arhivă. Altfel nu am fi aflat niciodată cat de mult îi iubea.
– Dar i-a trimis într-un azil de bătrâni ca să transforme casa în pensiune turistică. Le-a luat pământul, motivul lor de fericire și de a fi.
– A spus-o și ea. Niciodată nu și-au înțeles fericirile.

A doua poveste din Belgia, in care aflam cum decurge un dialog cu un politist

Ca sa fii cu acte in regula in Belgia, mergi la un ghiseu si spui asta. Apoi arati buletinul de Romania. Apoi arati contractul de voluntariat. Apoi explici ca nu-ti plac lebedele nici fripte nici in ciulama. Apoi ti se spune ca va veni un politist sa verifice daca stai unde zici ca stai.

Azi aud interfonul. Se opreste pana sa raspund. Ies pe balcon (stau la 1) si il vad pe LeGarcea.

– Buna ziua! Cred ca dumneavoastra ati sunat la mine.

– Sunteti Michjfskaila Maria Magdalena?

-Da.

-Aia care a fost prietena cu Isus?

(moment de MonDieu, gluma asta o auzeam in anul 1 de facultate de la mosnegi dubiosi in Club A)

-Nu, aia era un personaj intr-o carticica.

-Coborati va rog cu buletinul.

Cobor cu buletinul. LeGarcea arata fix ca Stanley Tucci in „The lovely Bones„. Si arata de parca are aceleasi activitati de petrecere a timpului liber.

-A, deci asa arata Maria Magdalena.

-Da, imi pare rau ca Biblia nu e carte cu poze ca sa aveti si o imagine a numelui.

-Lasa, acum am imaginea ta, e cel mai bine asa. Imi trebuie numarul tau de telefon pentru formular.

-Nu-l stiu pe de rost. Ma duc sus sa iau foaia. Daca tot urc, mai aveti nevoie de ceva? (eu, minte blajina, ma gandeam la alte documente)

-De tine. Hahahhahaha.

Atunci i-as fi ras mustata cu epilatorul. M-am oprit o secunda, mi-am imaginat scena, mi-am zis rabdare fiica mea, si am adus numarul de telefon.

-Si mai stai cu cineva?

-Cu prietenul meu.

-Da? Of, trebuia sa ai un prieten. Ce baiat norocos! Vad ca ai pete de mancare pe pantaloni. Cred ca gatesti bine!

(sau poate am parkinson si dau pe langa, ce treaba ai tu cu ce carte de bucate am intins pe pantalonii mei de stat in casa)

-Daca te paraseste vreodata prietenul sa stii ca eu caut de mult o fata asa frumoasa ca tine.

Si a plecat LeGarcea cu mustata intacta, atinsa doar mental de epilatorul meu si de rauri de smoala incinsa.