Posts tagged ‘jurnalism’

Ianuarie 29, 2012

Jurnalistul care a ratacit pana la etajul 4

In septembrie imi ardeam spatele pe o plaja de langa Perpignan si neuronii la festivalul de fotojurnalism „Visa pour l’image”. De obicei ma rup de net cand calatoresc, dar de data asta am pacatuit cu niste wifi gratis care isi cauta un telefon prieten intr-un bar.

Asa am vazut ca am un mesaj de la o fosta colega de facultate cum ca un fost coleg face turul Europei si isi cauta canapea prin Franta. Nu prea am avut timp sa-i citesc trecutul, prezentul si viitorul in globul de lcd, dar m-am prins ca a facut ceva documentar despre cum asteapta niste unii sa pice tavanul pe ei si ca a biciclit aburit de slibovita prin vecini.

Pana sa aflu si pe ce loc e in ZeList m-am trezit cu el la usa. Nu stiu cum a ajuns, ca nu-i dadusem codul de la interfon. Sa fi avut incredere vreo babuta din bloc in fata lui de pustan care intra in scara ca sa iti vandalizeze cutia postala si sa iti deseneze gargauni pe vederile primite de la nepoti? Eu cred ca e sburator. Sau zombi. Sau roman.

Am biciclit si am baut. Apoi am biciclit iar. Am descoperit un parc unde oamenii erau fericiti. Am baut pe o barca.  L-am trimis la caprioare. (de alea cu patru picioare). M-a pus pe ganduri.

Am ras de colegul meu de camera care a tipat ca o fashionista in fata unui lighean cu maccarons cand i-a vazut iPad-ul. Am adormit povestind. Am gasit 10 euro pe jos pe care i-am investit in industria de prelucrare a hameiului.

Nu am stat de vorba cu un jurnalist, nici cu un subiect, am stat de vorba cu un musafir. Mi-am dat seama ca citisem multe din articolele lui fara sa ma uit cine le-a scris. Dupa ce a plecat din Lyon, s-au inrosit Facebook si Twitter de bulina rosie a documentarului „Primiti cu cutremurul?”

Si am simtit cea mai stupida dintre mandrii. Aia pe care o arboreaza nationalistii cand scriu pe toti peretii virtuali ca Nadia Comaneci si Cioran sunt romani, doar, doar s-o lipi un pic de fabulospirit si de buletinul lor.

Mai nou, s-a inrosit si televizorul de ciuda ca nebunia lui Ursulean e mai cunoscuta decat manipularea lui. Si nu cred ca se opreste aici, pentru ca picioarele care ratacesc se intalnesc cu idei ignorate de altii si nasc pui de reportaje.

Ianuarie 17, 2010

S-au cumintit manechinele din sex shop

In drum spre casa trec pe langa un sex shop care isi imbie publicul cu cateva manechine de plastic. De obicei, fatucile aveau costum de pisica sau de asistenta, din material de punga reciclabila din Carrefour sau alte minunatii nepurtabile in mod normal.

Ceea ce e foarte normal, de asta mergi sa iti iei o costumatie de acolo. Pentru ca la tine in dulap nu gasesti asa ceva.

Dar treaba a inceput sa devina dubioasa de craciun. Manechinele, adaptate sezonului, erau imbracate (cum altfel?) in Craciunite. Un top rosu, fusta mini, cizme si blanita alba pe unde se putea. Singura problema e ca la fel erau imbracate toate asistentele din emisiunile tv sau cantaretele de la Festivalul carnatului usturoiat de la Crevedia.

Astazi problema s-a agravat. Manechinele aveau o fusta neagra pana la genunchi, o vesta (fara camasa ce-i drept, foarte incitant) si o cravata la gat. Da, ne ducem de rapa. Nici sex shopurile nu-si mai inteleg publicul. De ce am avea pretentii de la vanzatorii de placeri intelectuale?

Ianuarie 7, 2010

Iti doresc sa ajungi o stire

Pentru mine, asta e cel mai urat lucru pe care il poti spune cuiva. O stire inseamna banalizarea existentei tale. Cele „15 minute de faima”, inseamna de fapt cele 15 minute in care traiesti cu adevarat.

De ce doar atunci? Pentru ca omul ca fiinta sociala exista doar atat timp cat cei din jur ii constientizeaza prezenta.

In urma cu aproape doi ani, am facut ceea ce probabil toti am facut macar o data: am inceput sa imi sun mai rara prietenele, pentru ca intotdeauna se gasea altceva care sa imi ocupe timpul.

Dupa o luna, cand am revenit in online, am aflat ca Ioana fusese lovita de un scuter pe trecerea de pietoni si abia iesise din spital. Asta imi era raspunsul la intrebarea „Ce ai mai facut?”

Apoi Ioana mi-a dat un link. Spre Stirile Pro TV unde prietena mea cu care ieseam la bere devenise o stire. Acum nu mai era Ioana, era doar „o tanara de 20 de ani” cu o situatie „stabila”.  Cand am vazut minutul de video cu Ioana pe targa tipand mi-am dat seama ca nu vreau sa ajung reporter de teren.

De ce? Pentru ca nu vreau sa faca din persoana draga cuiva doar un articol nehotarat.

Ceva mai recent, intr-o vacanta acasa (singurele zile in care ma uit la TV) l-am vazut pe Lucian Mandruta luand cel mai inutil si scarbos de manipulant interviu. Unul in care il intreba pe Elan, Fostul sot al Mihaelei Radulescu dupa divort cum isi imbraca copilul inainte de a-l duce la scoala.

-Ii pui mai intai soseta stanga sau pe cea dreapta?

Desi mi-a fost pentru patru luni un profesor simpatic nu am putut sa nu-i doresc in acel moment cea mai urata treaba: sa devina si el o stire. Sa ajunga dintr-o persoana, doar un subiect care atrage audienta. Sa i se rezume viata la patru poze paparazzi si un titlu de articol cu semnul intrebarii in final.

Nu as putea fi jurnalist de teren pentru ca nu as vrea sa fiu eu corespondentul luntrasului Charon pe Pamant. Nu, nu vreau sa trec sufletele pe lumea cealalta prin fluviul  audientei.

%d blogeri au apreciat asta: