Archive for ‘Nu’

Ianuarie 26, 2013

Preventiv

M-am mutat la Bruxelles in luna august, iar la sfarsitul lui ianuarie se termina contractul care m-a tinut ocupata.

Imediat dupa voi veni in Romania pentru mult asteptata baie de multime cu care mi-am obisnuit prietenii, neamurile si fanii, care in total sunt, hm, nu vreau sa  precizez (dar este un numar egal cu populatia Varlanestiului intr-o zi de hram).

Ma astept la intrebari clasice din categoria oracol: pe cine iubesti, ce faci in timpul liber si mai ales ce faci in ala ocupat.

Cel mai probabil cand ma veti intreba asta nu voi fi ocupata contractual. Asa ca revin la titlu.

NU, SUB NICI O FORMA, SA NU VA PRIND, CA IMI SERVITI URMATORUL DIALOG:

-Si, ce faci acum la Bruxelles?

-Imi caut de lucru.

-A, pai de ce nu incerci la Parlamentul European? Am auzit ca acolo se cauta din astia ca tine care vorbesc mai multe limbi.

In numele lui Pikachu, stiu ca este un Parlament European aici. Il vad in fiecare zi de pe balconul cladirii in care am biroul acum. Il vad si cand mai organizam vreo conferinta acolo. Il vad si cand merg la cate un eveniment pentru networking si sampanie. Stiu ca oamenii care lucreaza acolo sunt poligloti. Mai stiu si ca am probleme cu inima. Si daca incep sa vorbesc cu voi de un loc de munca si vad ca deodata vi se lumineaza fata de parca ati gasit solutia salvatoare si apoi JBANG!, vine asta cu Parlamentul, trec de la tahicardie la moarte clinica.

Singura situatie acceptabila in care astept sfaturi e atunci cand astea vin insotite de un link catre un anunt de job, un e-mail al unui angajator in cautari sau de o mancare buna si un mojito.

De fapt, am scris toate astea pentru ca nu stiam cum sa va anunt mai bine: intre 4 si 20 februarie sunt in Romania. Programarile se fac prin www si sms. La fel si cererile de cadouri pe care le vreti cu numele vostru pe ele la mine in bagaj.

Bisous!

Anunțuri
Decembrie 10, 2012

Semnele pe care le dă o femeie care nu te mai suportă

Nu e bine să fii ca un frate pentru o femeie. Adio posibilități de sex, bun venit povești lungi și dureri de cap. Crezi că nu se poate mai rău? Ba se poate mult mai rău! Poate să nu te mai suporte. Să îi zbarlesti părul mai ceva că scârțăitul cretei pe tablă.

1. Mici revelații

Totul începe cu „A, nu știam că-ți place trupa asta” sau „Chilotii ăștia cu Spiderman sunt noi?”. Nu, nomal că nu sunt noi. Îi aveai dinainte să o cunoști. Iar trupa aia o asculți ori de câte ori lucrezi la ceva. Dar ea se prinde de toate astea abia când s-a produs click-ul. Când nu te mai suportă. Femeile se îndrăgostesc de tine ca un întreg și se satura detaliu cu detaliu.

2. Shimbări

Femeile nu pornesc războaie, doar le provoacă din umbră. Tu ai fi în stare să tropăi nervos pufnind că ți-e de ajuns, dar ea vrea să te uiți în oglindă și să te întrebi cum de te mai suportă așa o ființă minunată.

Dacă ai barbă, o să se plângă subit că i se irită pielea. Dacă nu ai, o să te întrebe dacă ai văzut că acum se poartă modă „almost cave man”. Dacă aveți aceeași înălțime, va dezvoltă o pasiune pentru tocuri înalte, doar că să-ți fie clar că ceva nu se potrivește.

3. Testul de cunoștințe de negăsit pe Google

Lucruri pe care ți le-a spus când dormeai. Când vecinul își proba noua bormașină. Când erai perfect atent, dar numai de povești despre cum a murit primul ei hamster nu aveai chef. Sau lucruri pe care nu ți le-a spus niciodată.

Toate revin când pentru ea e clar că ești căa o lamâie de pus pe rană. Faptul că nu știi ce nume avea mama ei înainte de căsătorie sau pe ce dată începe să i se manifeste sindromul premenstrual nu contează în mod normal. Dar faptul că îți pretinde să știi e un semn clar că nu te mai suportă.

Nu există rețete despre cum să eviți apariția acestor semne. Rețetele sunt pentru ciulama, nu pentru femei. Poți totuși să o faci să te adore. Pentru că atunci când se uită în ochii tăi așteptând următorul orgasm ultimul lucru la care se gândește sunt chiloții tăi cu Spiderman.

 

Text publicat initial pe Manly.

Etichete: , ,
Octombrie 30, 2011

Adio film siropos inspirat de o poveste reala

Uneori, jurnalistii lipsiti de inspiratie intreaba intr-un interviu „Ce fel de film ar fi fost viata ta daca ar fi fost ecranizata?”

A mea n-ar fi fost cu siguranta un film romantic. Sunt moartea pasiunii, puterea mea de super erou e sa provoc erectii intelectuale si fizice si sa le las dezamagite ale nimanui scheunand a pustiu.

Astazi de dimineata am fost la piata. Ieri am adormit fara sa ma demachiez, asa ca peste mutra de „abia iesita din cearsaf” se mai asterneau si doua dungi de mascara intins. Ciufulita si dezorientata in cautarea unui mango si a unor castane de copt, ma trezesc cu o copie a lui Romain Duris, cu o stralucire de Eminescu la sanatoriu in privire:

read more »

Etichete:
Aprilie 19, 2011

Draga Bordea, Catalin Bordea

Cand eu pronuntam mai bine si mai repede  decat Andreea Esca numele lui Zach Galifianakis cea mai mare preocupare a ta era dacă sa iți iei  un maieu alb ca sa se vadă bronzul sau unul negru ca sa îl poți purta și la nunți.

Dar cum maieurile din IDM putrezesc repede de la transpirație te-ai gândit sa iti iei unul din firma. Si alea costa bani. Asa ca ce gândit-ai tu, cu mintea odihnita. Hai sa caut ceva bun de imitat, ca doar la TV apar doar Duban, Tociu si Palade, nu mai știe romanul și de bărbosul ala cu nume prea lung. Si hop emisiunea!
http://www.220.ro/emb/WFiTZUCdsZ
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
Ma bucur ca ai ajuns atât de departe. Ma bucur ca oferi o alternativa de umor la TV printre bălării. Dar de câte ori mai apare un episod nou am același sentiment: emisiunea ta e o manea. Ca un lautar, ai prins din mers cuvintele, ai prins un pic din ritm, dar ți-a ieșit o manea pe care o apreciază doar cei care nu știu al cui era originalul.

Nu e ușor sa copii. E ușor sa copii prost. Sa iei forma și sa o umpli de fondul tău insipid.  Daca te uiti la Zach, el joaca rolul de antipatic/incomod doar pentru invitat, nu si pentru spectatori. Vreau sa rad, nu sa caut mai repede X-ul roșu care ma scapă de incercarea ta lamentabila de a provoca vreo senzație. Deși probabil ai deja clipul asta în folderul „reteta de imbogatire”, mai uita-te la el pana înveți cum se face.

http://player.ordienetworks.com/flash/fodplayer.swf

Aprilie 4, 2011

Nesimţirea ostentativă

Titlu alternativ: Păcălește-mă, dar nu-ți bate joc de mine!

Cel mai bine reacţionez emoţional î1n faţa unui efort. Îmi place să fiu minţită bine, bolnav, să fie orice intenţie atât de bine ascunsă încât, atunci când îmi dau seama ce mi s-a întâmplat,  să plâng mai puţin de tristeţe şi mai mult de ciudă că există oameni capabili de un puzzle pe care eu nu sunt în stare să îl rezolv.

E uşor de înţeles de ce mă amuză uneori până la dezgust  cei care încearcă să obţină ceva de la mine fără să plănuiască vreun efort, puţină sudoare sau  originalitate. Prietene dependente de shopping sau de fumat care îmi cer bani de mâncare în timp ce îmi arată că şi-au cumpărat un ceas care a costat contravaloarea chiriei mele.  Cerşetoarea care întinde mâna ei cu degete pline de ghiuluri de aur ca să îmi ceară bani.

Şi astăzi, Scrisoare către România

Dacă am învăţat ceva în nouă ani de studii umaniste, am învăţat că există matematică peste tot. Şi ipoteze care în mod normal acţionează mecanisme care conduc spre aceeaşi concluzie de fiecare dată. Sau mai pe scurt, există reţete. Doar că aici, câteva ingrediente îmi stau în gât:

 1. Persoana I, plural: „Vrem să muncim în Roşia Montană, vrem să trăim din minerit”.

Personajul colectiv avea haz în „Alexandru Lapusneanu”.  Nu pentru că avea replici uşor de reţinut, dar pentru că erau toţi că unul şi se făceau prezenţi prin ei, nu printr-o portavoce.

Nu vreau să văd un text scris ca şi cum localnicii din Roşia Montană, sătui de sărăcie, au cumpărat un domeniu şi suiţi hăt în vârful dealului unde zbârnâie  semnalul la Wi-Fi   au ticluit o campanie de awareness în Social Media. Mi-e clar că nu e aşa. Cum la fel de clar, nu pot să cred  că locuitorii din Roşia Montană, în timp ce se plimbau prin pădure să culeagă două pungi de ciuperci din care să mănânce o iarnă întreagă s-au gândit : „Romania trebuie să ştie povestea noastră,  hai să căutăm un om cu suflet bun care să ne ajute.”  Şi hop, dintr-o scorbură le-a ieşit în cale PR-ul de la Roşia Montană Gold Corporation cu o mândreţe de site cum nici cu gândul nu gândeau.

2. Discursurile la indigo

Da, şi mie îmi spuneau la şcoală că ” Repetiţia e mama invaţăturii”.  Melodii anoste ajung hituri pentru că le auzi întruna la radio. Dar „Poveștile oamenilor” de pe site,  deşi nu mă îndoiesc că sunt reale (la fel de reale că orice altă poveste despre oameni la limita sărăciei din mediul rural) sunt identice într-un mod supărător.

Îmi imaginez schema făcută după brainstorming:

Fiecare poveste va include:  Prezentare- Din ce trăim- Toţi suntem săraci, dar noi avem şansa unică de a scăpa de asta-Unică noastră şansa este mineritul- Spune povestea.

Declinarea schemei e respectată cu stricteţe în fiecare discurs, cu câte o frustrare la adresă ONG-istilor pe ici pe colo. O să fac un puzzle din toate cele şase, unul în care orice piesă ar putea fi oricând înlocuită.

„Păcurar Constantin mă numesc, sunt născut şi trăit în Roşia Montană. Am 56 de ani şi locuiesc cu soţia şi 7 copii într-o singură cameră. Am doi băieţi, niciunul din ei nu lucrează, deşi sunt în putere şi ar munci orice. Trăim doar din pensia mea de miner. Abia ne ajung banii de făină.”

„Sunt foarte tristă şi uimită cum nişte oameni se opun proiectului minier. Ei chiar nu ştiu situaţia reală de la noi. Am cules cu mâna mea ciuperci, am pus deoparte şase pungi pentru iarnă, dar cum să trăim din asta, când aici ciupercile se fac doar două săptămâni pe an?”

„Si alţi români o duc rău, ştiu asta, nu zic că doar noi suntem necăjiţi. Dar noi avem noroc, că putem să facem iar minerit, că asta ştim să facem cel mai bine şi am trăit din asta atâtea generaţii.”

„Viata de aici este foarte grea fără locuri de muncă, iar cine nu ştie şi este activist ecologist din faţa computerului să vină să vadă situaţia reală.”

„O companie aşteaptă să facă minerit şi ne da locuri de muncă, iar eu sper că unul va fi pentru mine, că să-mi cresc copiii.”

„Unii vor să ne bage în UNESCO? Bine că nu vor să ne împăieze! Suntem oameni, ca şi ei. Să vină să trăiască aici şi să vadă cum este! Va rog să mă ajutaţi şi să daţi o şansa mineritului în Roşia Montană! Spuneţi povestea mea şi altora! Vă mulţumesc!”

3. Poveşti puţine

Doar şase oameni sunt reprezentativi pentru Roşia Montana? Doar şase mor de foame/ au familii numeroase/ au încercat alte afaceri şi şi-au dat seamă că mineritul e singură lor şansa? Dacă da, atunci nu aveau nevoie de un site. Puneau de o scrisoare în lanţ, înlocuiau „Vă mulțumesc” cu „Trimite la 5 prieteni sau vei avea cinci ani de ghinion” şi gata.

Sunt mai mult de şase oameni? Atunci vreau să îi văd. Cu un discurs adevărat, la prima mână, nu răspunsuri la un chestionar prestabilit.

Pentru că mesajul oamenilor este că e mai importantă decizia comunităţii locale decât cea la  nivel naţional. Vreau să văd unul din copiii aceia eminenţi cum îmi povesteşte ce face el toată ziua. Cum nevoia l-a învăţat să diferenţieze ciuperca otrăvitoare de aia bună. Cum îi degeară degetele în ghete în drum spre şcoală pentru că satul e aşa de sărac încât nu îşi permit un autobuz pentru elevi. Nu vreau să citesc un comunicat de presă împrăştiat în discursuri-tip.

Comunicarea e despre empatie, nu despre milă. Iar manipularea, de cele mai multe ori, are legătură cu banii.

Ianuarie 31, 2011

„Fete dezgolite de tot”

Cel mai prost loc de cautat fete dezgolite e pe Google. Dar mai inutil  decat sa le cauti pe Google e sa le cauti pe blogul meu. N-am pe aici nici macar fete dezgolite de secrete. Dar tin la bunastarea semenilor mei, asa ca na-va ghid:

Unde gasesti fete dezgolite:

1. La tine acasa, asteptandu-te tolanite intre cearsafuri inconjurate de capsuni si frisca, fix inainte sa iti sune alarma si sa te trezesti.

2. La Hugh Hefner acasa, folosite in loc de alarma.

3. Oriunde in viata reala. Pe cuvant. Si n-o spun ca sa va pacaesc sa iesiti voi aiurea prin ger.

Dragi prieteni (uneori politehnisti), undeva acolo, mai departe de tastatura si de bidonul de Cola la 2,5 la superpromotie sunt niste fete.

Inca nu-s dezgolite, va asteapta pe voi sa va ocupati de asta. Multe dintre ele imi sunt prietene care se plang ca nu mai exista barbati sau ca n-au unde-i intalni.

Saritile-n cale. Dati-le o floare, un covrig, oice poate fi mirosit, atins, simtit, amintit. Ca buzz, comment, poke si like le-au mai dat alti 999 de (l)Useri.

 

Ianuarie 20, 2011

Esti in stare sa faci un bagaj?

Da, normal, doar nu esti maimuta. Poti sa faci diferenta intre lucruri utile si inutile. N-o sa umpli o valiza de 10 kilograme de banane si doar doua perechi de sosete. Dar inlocuieste bananele cu placa de indreptat parul si parca incepi sa semeni cu IR Baboon.

Scopul si durata vizitei

Unde pleci si ce faci acolo? “La Roma sa vad statui” nu e de ajuns.

O sa te plimbi de dimineata pana seara? O sa mamanci sanwichuri facute cu mancare de la supermarket sau in fiecare seara la restaurant? O sa mergi la vreun spectacol sau doar la shopping? O sa mergi pe jos sau cu taxiul? O sa ai unde lasa bagajul tot timpul sau va trebui sa il iei cu tine prin locurile in care vei merge?

Chiar ai nevoie de bagaj de cala?

Bagajul de mana are dimensiuni reduse, dar e gratuit. Pentru 15-20 de euro poti sa cari mai putine haine inutile cu tine si sa iti cumperi un souvenir din calatorie. Ia o bluza pentru fiecare zi de calatorie. Nimic in plus, in caz ca te razgandesti. Nici pe astea n-o sa le porti toate. Imbracate si incalta-te pentru calatoria cu avionul cu pantalonii si pantofii pe care ai de gand sa ii folosesti cel mai des.

Nu lua haine pe care nu le-ai mai purtat de cateva luni in speranta ca asta e sansa lor de a vedea lumea si de a atinge celebritatea pe Facebook. N-o sa le porti acum asa cum ai uitat sa le porti pana cum.

Asta o sa doara: nu-ti lua laptoul. Daca job-ul tau nu te obliga sa stai pe net si intr-o vacanta scurta lasa-l acasa. Desi esti convins de asta, nimeni nu isi rontaie unghiile de nerabdare sa faci tu live blogging despre “Soc si groaza! Turnul din Pisa inca se inclina!”.

Si stii pozele alea in care tu duci turnul in spate sau il sprijini sa nu cada? Si pe alea pot sa le vad dupa o saptamana cand te intorci. Sau chiar acum pe Google, dar fara tine. Ceea ce uneori e mai bine.

De cate ori ai scris pe Twitter la intoarcere “Ce bine a fost in vacanta fara Twitter!”? Nu vreau sa stiu daca ploua la Madrid la ora 12 in timp ce eu ma plictisesc intr-un birou in Bucuresti. Nici ca in Barcelona la terasa El Tonto e cea mai buna paella pe care ai mancat-o tu vreodata. Si prima.

Daca inca n-ai inceput sa plangi, inseamna ca mai poti citi propozitia asta inca o data: lasa laptopul acasa!

In rest, drum bun cu bagaj usor. Daca nu mergi in calatorie ca sa iti intalnesti viitorul partener de viata sau ca sa faci poze pentru book-ul tau de modeling ia cu tine doar strictul necesar. Nu iti recomand sa exagerezi, iubitul sau iubita nu vor fi foarte fericiti daca raman singuri incuiati in apartament.

Daca nu merge si nu merge, da-mi un mail in care sa imi spui ce iti necajeste inima de calator la magdulici at gmail punct com si o sa te spurc mai ceva ca juriul de la Dansez pentru tine. Pana te  fac sa pleci doar cu lenjerie de schimb.

Cu drag,

O foarte calatoare

Etichete: , , ,
Iunie 27, 2010

Religia de pe strada

De obicei cand merg pe strada trebuie sa imi folosesc mainile cumva. Sa ma joc cu cheile, sa le framant. Iar daca n-am chei, imi framant mintea. Si astazi mintea a inceput sa imi zboare spre o evidenta care imi tropaia de mult sub ochi.

De ce accepta preoții sa sfințească mașini foarte foarte scumpe dacă mândria e unul din cele 7 păcate capitale?

E una din întrebările pe care mi le păstrez pentru data viitoare când nimeresc alături de un preot in același microbuz sau tren. Ultima data cand am gasit unul la înghesuială i-am pus o întrebare de ar fi sărit pe geam doar, doar scapă de nebuna.

Etichete: , ,
Februarie 6, 2010

Cadou de Valentine´s day? O inima, doua inimi, multe inimi, un puhoi de inimi.

Gandeste-te la orice. La absolut orice. Un capac de WC. Un post-it. O ciocolata. Un scaun. Un balon. Niste euro. Mai multi euro.

Da, orice poate capata forma de inima. Inima e forma ideala care o va face sa lesine. Da-i ceva in forma de inima. Suflat cu aur, scuipat cu Swarovski, mangaiat cu perle. Poate o scoti la o pizza in forma de inima. Sau il rogi pe chelner sa iti puna sarmalele in farfurie astfel incat sa scrie ¨Te iubesc, Geta¨. Prea multe sarmale. Mai bine ¨Luv u, fa¨. Iti ramane de un ardei umplut la desert. Ca sa-ti dregi gustul.

Cumparaturi fericite!

Ianuarie 30, 2010

Hai la CNDB sa stam pe intuneric

Eu, fiica ploii, cand vreau sa VAD un spectacol  merg sa VAD un spectacol. In acest scop am ajuns la CNDB. Sa vad un minunat spectacol prezentat „preview – performance de si cu Manuel Pelmus”.

Poate ar fi trebuit sa ma ingrijoreze cand domnisoara de la bilete m-a intrebat daca sunt claustrofoba. Sau poate ar fi trebuit sa ma ingrijoreze dupa spectacol cand mi-am dat seama ca domnisoara habar n-avea ce inseamna claustrofob.

Te asezi pe scaun si vezi o scena cu un scaun gol. Se sting luminile. Bezna.

Apoi il auzi pe el, artistul, cum intr-o engleza cu accent de Iliescu il explica cum a pornit ideea spectacolului. Si cu ce e imbracat. Si cate dungi au adidasii lui. Si cum isi sprijina cotul pe genunchiul mainii stangi. Apoi in aceeasi bezna il auzi cum isi descrie fiecare miscare de presupus dans. Pe care ti-l poti doar imagina.

Da, am inteles extraordinara sansa pe care ma primit-o de a-mi imagina singura un spectacol pe baza unor indicii. Ba chiar, asa populara cum sunt, am inteles ca au existat trei momente: unul in care miscarile erau descrise in timp ce erau executate, unul de liniste totala in care dansatorul nu mai exista senzorial si unul in care miscarea a fost descisa in totalitate si apoi executata.

Da, am inteles ca e un twist  sa vezi scena goala la inceput si la sfarsit dar sa nu vezi dar sa nu vezi dansatorul.

Dar Manuel Pelmus, in povestea aia cu hainele noi ale imparatului eu as fi gasca de copii care urla ca esti in pielea goala.

La spectacolul tau mi-as fi dorit sa incep sa cant imnul national in bezna. Sau sa fluier. Sau sa tip. Si-ar fi dat cineva seama ca nu face parte din spectacol? Nu cred, doar e arta moderna. O afirmatie pe neintelesul prostimii.

Te rog, inchide ochii si imagineaza-ti: acum apas tastele doar cu degetele mijlocii de la ambele maini. In acest timp laptopul se sprijina pe genunchii mei. Coatele mi se sprijina pe pulpele superioare. Le ridic doar cand e nevoie sa apas tastele numerice care sunt ceva mai sus. Parul imi aluneca pe frunte. Il dau la o parte.

Aplauze.

%d blogeri au apreciat asta: