Archive for Decembrie, 2011

Decembrie 30, 2011

Cinci ani de UE

Cu ocazia a cinci ani de integrare, va fac cadou un text pe care l-am scris in primul meu an de facultate. A fost tema de sfarsit de semstru la cursul cu Lucian Mindruta.

Suntem europeni, ce…

ianuarie 2007

E clar ca abia asteptai. I-ai dat din timp croitoresei costumul pe care l-ai avut la nunta din toamna a varului de la Constanta sa il mai stramteze. Vremuri de integrare.

Unchiul care iti era dator de cand i-ai adus cateva materiale de constructie de la lucru a gasit un restaurant pentru noaptea cea mare. Nici nu a trebuit sa dai o spaga prea mare pentru o masa care sa nu fie nici langa geam, nici langa usa. Indeajuns insa cat sa te certe sotia. Ai linistit-o repede. Doar o data e revelionul. De fapt, nu e o data, e in fiecare an, dar de ce sa fiu eu cea care iti omoara iluzia.

De copii ai scapat repede. Doar au bunici. Cum sa stea batranii singuri de sarbatori?

Pana in orasul cu unchiul si restaurantul mergi cu trenul. Controlorul iti cere bilet. Ii ingramadesti banii in buzunar si ii zambesti cu subinteles. El nici nu se mai oboseste sa iti intoarca zambetul. Se indreapta catre urmatorul „umplator de buzunare”.

Rudele sunt asa cum le-ai lasat. Ea a uitat ce e acela machiaj, el a uitat care e fundul sticlei de palinca.

Ca o premonitie, ai mai adus si tu doua sticle. Sa fie ca doar o data e revelionul integrarii. Inca nu ai observat ca fiecare revelion e al cuiva: al mileniului, al tranzitiei, al aderarii. Dar niciodata nu e al tau.

Dupa ce ai incercat sa afli daca vinul rosu sau tuica de prune iti face mai bine la circulatie ai plecat la restaurant. Da, a trebuit sa iti iei si nevasta, asa grasa si mult prea parfumata.

In restaurant ai crezuut ca sarmalele care ti-au fost servite sunt aperitiv: o noua inventie, minisarmalele. De fapt erau felul principal. Si singurul.

Te mai uiti la steagurile albastre cu stele galbene agatate prin toata sala. Oare stelele alea sunt acolo cu adevarat sau doar tu le vezi din cauza anemiei? Poate, poate, mai apare un chelner, macar cu o felie de paine cu unt sa nu ametesti pana dimineata. Nimic.

Incepe numaratoarea inversa: 3, 2, 1 si te trezesti cu o imbratisare puternica de la domnul de langa tine. Iti tipa vesel si cu miros de busuioaca in ureche: „Ne-am integrat!” Parca iti creste si tie un pic inima la gandul ca stai intr-o tara care a fost in sfarsit recunoscuta ca ceva mai mult decat satra de tigani de catre „Uniune”

Te saruta si sotia de „La multi ani”. Ea parca nu e prea europeana. Deja nu iti mai pasa.

Decat sa o privesti, mai bine scoti o tigara. Mergi intr-un colt mai retras si o aprinzi. Cand sa tragi adanc in piept un fum, apare langa tine un chelner putin bronzat: „Ce faceti aici?” „Fumez” „Hai dom’le, fumezi in restaurant? Suntem europeni, ce…”

 

 

Anunțuri
Decembrie 28, 2011

In loc de „Fie ca”

In 2011 nu imi propun nimic pentru 2012. Nu fac evaluari. Si nu vreau sa imi urati „La multi ani !”. De fapt, nici nu vreau sa va ganditi la mine pe 31 decembrie. Vreau sa va ganditi la voi si sa-mi spuneti si mie.

In loc de urari pentru noul an, vreau un singur cadou de la voi. Ganditi-va ce v-a facut fericiti in 2011. Si cand ati ras de v-au durut falcile ultima data. Cand v-ati oprit si ati zambit desi erati singuri pe strada gandindu-va ce bine ca sunt eu, aici acum.

Toate gandurile astea vreau sa le impachetati si sa mi le trimiteti in comentarii sau la magdulici@gmail.com, fie ca ne iubim, cunostem, sau doar ne-am intersectat virtual.

Pentru ca ce-mi doriti voi mie nu ma incalzeste cu nimic. Dar ma va bucura sa stiu ce v-a domesticit inima in 2011.

 

 

Etichete: , ,
Decembrie 23, 2011

28 de ore

Atat a durat noua meserie pe care am incercat-o. 28 de ore in care am inteles de ce inca se mai fac unii profesori. Pentru ce primesti, nu pentru ce dai, sau ti se da.

Pe scurt, am fost rugata sa inlocuiesc o profesoara de limba engleza plecata trei saptamani in concediu medical. Am fost intrebata marti dimineata. Miercuri am semnat contractul. Joi dimineata aveam primul curs.

Am avut doua grupuri, unul de o varsta foarte apropiata de a mea si unul de adulti. Cam de cand am terminat scoala, am tot mormait ca n-as putea niciodata sa fiu profesoara. Ca de ce sa ma stresez cu loaze nerecunoscatoare. Ca de ce sa consum energie cu bestii cu care nu ma pot intelege om cu persoana, cand ma pot intelege mult mai bine om cu PC.

Cu unii mi s-au confirmat fricile, altii mi-au dat de gandit mult. Au fost doua momente care m-au emotionat:

Mi-e dor de dezordinea ta 

20 de minute de pauza. Una din cursante se apropie de mine cu pixul si caietul in mana. Are cam 40 de ani, e micuta de statura, dar are privirea aceea de femeie incapatanata pe care o privire nedeslusita n-o lasa sa doarma noaptea.

In timpul cursului regula acceptata de toti este sa vorbim exclusiv in engleza. Desi e pauza, se apropie de mine si incepe  sa ma intrebe in engleza daca pot sa o ajut. Apoi vad cum ezita si alege franceza ca sa imi explice. A venit o zi in care nu s-a mai putut. Baiatul ei adolescent e acum intr-un centru de reabilitare. Isi continua studiile acolo si i-a spus candva ca ii place engleza. Pana acum i-a scris cate un mail in franceza, dar nu-i raspunde mai niciodata. Asa ca s-a gandit sa ii scrie in engleza, poate il impresioneaza si ii raspunde.M-a rugat sa o ajut sa traduca.

Sunt franturi de fraze care imi tot bazaie prin minte: „Sper sa vii acasa de Craciun”, „Mi-e dor sa te aud cantand la chitara”, „Am fost la sedinta cu parintii, sora ta are note foarte bune”

-Stii ce imi lipseste mult de tot? cand ii luam pizza, niciodata nu manca marginile tari, le lasa aruncate pe masa din bucatarie. O sa-i zic asta. Ca mi-e dor de cum lasa resturile de pizza aruncate. Cum se scrie in engleza?

Un atatc cerebral mai tarziu

J. a facut un atac cerebral la 25 de ani. Lucra ca ospatarita intr-o statiune montana. Cand s-a intamplat, era in apartamentul de la munte. A zacut 4 zile fara mancare, apa sau caldura pe gresia rece, ascultant telefonul care suna fara oprire. Cei dragi se ingrijorau iar ea nu putea raspunde. Pana la urma mama ei a convins pompierii sa o ajute si au intrat in apartament.

Acum are 29 de ani si inca se recupereaza. Isi poate folosi piciorul, dar bratul stang inca nu reactioneaza. Acum invata engleza pentru a putea lucra iar in turism, dar ca receptionista.

Intr-o pauza s-a apropiat de mine:

– Cum se spune „maneca” in engleza?

-Sleeve.

A zambit mandra, s-a apropiat mai mult de mine cu jumatate de palton dezbracat atarnand si m-a rugat cu o voce soptita in engleza:

-Poti, te rog, sa tragi de maneca?

––––––––––––––––––––––––––

Sunt foarte curioasa ce povesti au adunat fostii mei profesori. Povesti despre oameni, nu despre lectii.

Decembrie 19, 2011

Tavalitul de ras al zilei

Azi, in timp ce mancam cu colegii de birou, m-am lipit de calorifer pentru ca sunt o friguroasa. Colegul L. s-a mirat

-Cum, tu esti friguroasa? Si ce faci in Romania cand sunt minus 30 de grade?

-Pai la apartament am centrala, iar la parintii mei am soba cu lemne si padurea aproape.

-A, deci mergi la parintii tai, dar daca e frig nu iesi din casa, stai doar langa soba.

-Da, ies din casa doar cand am nevoie de toaleta, care e in gradina, langa padure.

La care dragul de coleg pune o mutra ultra serioasa de om care a gasit solutia la care eu cu mintea-n ceata nu ma gandisem:

-A, pai eu sa fiu in locul tau, as face pipi la dush, ca sa nu ies noaptea in frig.

Ahahahahaha, ce naiv, ce suflet curat, a crezut ca merg 10 metri prin nameti pana la buda in care iarna mi-e o frica sa imi dau pantalonii jos de ma apuca iremediabil constipatia, dar ca am dus in casa.

Exista asigurari care acopera si moartea provocata de  hohote de ras?

%d blogeri au apreciat asta: