Ce e ăla alfabet?

După ce am împlinit doi ani ai mei s-au hotărât că le-a fost de ajuns orașul și e timpul să își ducă viața de pensionari în liniște în căsoaia bunicii de la țară rămasă abandonată.
Cum populația pe o rază de „cat vezi cu ochii”  era formată din mulți copaci, câteva animale și doi copii de vârsta mea a trebuit să îmi găsesc alte distracții.

Pe la doi ani și jumătate am învățat alfabetul. Mama avea o pijama cu litere și o puneam în fiecare seară  să îmi spună care-i care.
Pe la patru ani am învățat să citesc. Am început cu ziare, apoi am primit de la sora și frații mei o carte enormă cu toate poveștile fraților Grimm.  Am citit-o și răscitit-o, încă mai știu ce ilustrație avea fiecare poveste, ba chiar îmi amintesc toate poveștile.

Când am început școala, deja devorasem tot ce avea coperți mai colorate în bibliotecă.
De la noi până la  școală din sat trebuia să treci pintr-o râpă dacă era uscat sau să ocolești pe drumul de mașini că să nu te îngropi în mocirlă. Școală era pe vârful unui deal, lângă biserică, la capătul unui drum umbrit de castani. Eram toți într-o sală, de la clasa I până într-a IV-a. În total, 16.  Iarna orele nu începeau imediat, mai întâi ne lipeam de soba teracotă cu spatele până ne dezghețam .
Soba era în față, fix lângă ușă, iar în spate era o găleata cu apa cu o cană lângă. Unul din bătrânii din sat era responsabil să o umple la prânz, dar tot timpul se plângea când o găsea goală și mormăia că „bem mai mult ca vacile”.

Colegii mei în clasa I erau Gheorghiță și Ciprian. Pe amândoi îi certa învățătoarea pentru că aveau unghiile murdare. Cum știam să citesc mai bine decât toți ceilalți, învățătoarea îmi dăduse sarcină ca atunci când ajung mai devreme decât ea să îi ascult pe cei din clasă a IV-a la poezie și să le dau cu rigla peste mână dacă ar fi greșit.
Încă nu înțeleg de ce nu mi-am luat o palmă după cap pentru toate riglele pe care și le-au luat peste degete băieții care deja mergeau cu vaca pe câmp și la prășit. Cred că le era frică să nu mă dezmembrez, la cât eram de slabă.

Într-una din pauze, am ieșit toți să facem lanțuri din cozi de păpădie și să jucăm  „Omul negru”.
Mi-am scos plăcinta pe care mi-o dăduse mama la pachet și atunci colegul meu s-a uitat pofticios:
„-Îmi dai și mie?
-Îți dau daca îmi spui alfabetul, i-am spus ințepată.
-Ce e ăla alfabet?”
Gheorghiță a rămas fără plăcintă in ziua aceea. Și în multe altele, probabil, dacă ai lui nu găseau pe al cui câmp să muncească cu ziua.

După clasa I, sora și cumnatul meu au hotărât să mă ia la ei la oraș să învăț acolo. Că să mă înscriu, aveam nevoie de o foaie matricolă de la școala din sat. Am primit o foaie de caiet A4 de matematică ruptă meticulos de la mijloc pe care erau scrise cu albastru materiile și notele, iar cu roșu ștampila și semnătura învățătoarei. Am avut 9 la Desen și 9 la Lucru manual pentru că nu i-am luat învățătoarei mărțișor.

Am plecat de la 8 ani de lângă ai mei că să învăț într-un mediu cu adevarat competitiv și am avut mare noroc. Am făcut primul meu voluntariat în calitate de Camp leader la 16 ani, am fost olimpică, iar acum fac un master pe cât de solicitant pe atât de interesant la Lyon.

Dar n-am uitat cum e să mergi după ce se termina școala cu ghiozdanul pe câmp și să îți faci temele pe o glugă de coceni. N-am uitat cum e să răcești pentru că ai ajuns la școală cu picioarele ude de la zăpada și ai stat așa 5 ore. Și n-am să uit niciodată unde puteam fi dacă nu aș fi avut o familie extraordinară care a văzut că pot multe și a făcut totul că să mă ajute să arăt asta.

Când merg în vizită la ai mei, foştii colegi  pe care îi ascultam la poezie mă salută de câte ori mă văd prin curte. De fiecare dată îi văd în căruţă, biciuind calul să urce înspre pădure unde merg la furat de lemne.  Acum ştiu de ce nu învăţau toate versurile. Vaca moare de foame dacă îi reciţi din Eminescu. Trebuie să mergi cu ea pe câmp. Nici porumbul nu creşte dacă ştii tabla înmulţirii. Şi asta o ştiau mai bine părinţii lor, care preferau să îi ia la câmp o zi în loc să îi lase la şcoală.

Ce nu ştiau ei atunci e că şcoala nu-ţi hrăneşte gospodăria, dar te creşte mai ceva ca îngrăşământul pus peste cartofi.

 

Anunțuri

20 comentarii to “Ce e ăla alfabet?”

  1. Nu pot sa-ti spun decat ca te pup si te imbratisez in numele intregii familii!
    🙂

  2. Ce am primit de Craciun? Carne de porc si multa iubire! 😀

  3. M-am oprit pe la partea de promovare Unicef & Co. The first part is awesome though 🙂

  4. Merci! Cand am auzit de campania Unicef m-am gandit ca ar fi o ocazie buna de scos amintiri din sertar, asa ca am vrut sa ii promovez pentru ca m-au ajutat fara sa vrea si pe mine. M-au impulsionat sa scriu.

  5. foarte tare. ia uite ce detalii mai aflu despre tine 🙂

  6. Cand iti vei scoate de la naftalina volumul de poezii scris la 9 ani?

    Poezie publicata fara consimtamantul autorului:

    ,,Viata misterioasa

    N-am prieteni prea multi,
    Doar o sora langa mine.
    Parintii mult imi lipsesc,
    Misterul vietii patrunde,
    Plang adesea,
    Caci dorul ma cuprinde in adanc.
    Viata mea misterioasa
    Ma sperie chiar pe mine”

    Scrisa de Magulici, 18 februarie 1996

    Poate asa te hotarasti sa le publici! … Am sa-mi iau o urecheala! Ahhhhhh!

  7. Magdulici, Magda, scuze!

  8. Stergi ce-ai scris pana nu uit ca ti-am luat cadou, sau sterg eu?

  9. Renunt la cadou!:)

  10. ca de obicei, este o adevarata placere sa-ti citesc scrierile Magda draga : )
    cred ca nu mai este nevoie sa-ti spun ca ai perfecta dreptate.

  11. Magda, oare toti fostii tai colegii, care acum mana o caruta, se duc la furat de lemne? …
    Oricum, frumoasa si adevarata povestea, eu o stiu … bafta in continuare.

  12. Draga sora, ai cateva erate acolo din punctul de vedere al timpilor.
    1. Ai invatat sa citesti literele alfabetului inca de la un an si jumatate de pe pijamaua mea pe care erau scrise literele alfabetului. Eu ma laudam cu tine la copiii din fata blocului si faceam si demonstratii.
    2. Stiai sa citesti de pe ziar inca de la trei ani cand te-ai mutat in satul parintilor. La patru ani aveai citite: Biblia si povestile fratilor Grim.
    Poate-ti aminetsti si de purcelusul si vitelul care veneau dupa tine la scoala si te asteptau sa termini pentru a va intoarce impreuna. Purcelusul era mai indraznet si intra pana in scoala aproape de clasa ta. Acelasi purcelus sugea impreuna cu vitelul de la vaca. La maturitate, nici purcelul nici vitelul nu au putut fi taiati din cauza ca ne era mila.
    Iti multumesc pentru ca ai trecut peste pasajul cu mancatul de ciocolata.

  13. Magda, felicitari pentru succesele profesionale pe care nu le stiam! Dar sa o tii tot asa!!

  14. Foarte frumos Magda!
    Mereu „te citesc” cu placere, transmiti ambitie!

    Ina, tren:*

  15. Daaaaa, ce frumoooos!!!! Camp leader! Am fost si eu pe acolo, cu aceeasi functie 🙂 – greu de tinut in frau niste „copchii” zvapaiati! Cat despre iernile nasoale si sobele care ne incalzeau in prima jumatate de ora la scoala imi aduc aminte. La noi nu exista luxul sa avem apa :), ba mai mult erau zile in care ajungeam la scoala inainte sa apuce „doamna de serviciu” sa faca focul :). Frumoase vremuri, foarte frumoase!

    Ti pup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: