Posts tagged ‘pr’

Iulie 7, 2011

Lectii de comunicare

Draga viitor angajator,

Spre deosebire de concurenta din campul muncii care iti bate acum la usa, eu am inceput sa ma preocup de cariera mea de la o varsta frageda. Iata doar cateva exemple modeste ale calitatilor slefuite in domenii diverse, dar complementare. In romgleza, ca sa ma inteleaga tot managerul: Ia vezi de ce sunt in stare

Anunțuri
Aprilie 4, 2011

Nesimţirea ostentativă

Titlu alternativ: Păcălește-mă, dar nu-ți bate joc de mine!

Cel mai bine reacţionez emoţional î1n faţa unui efort. Îmi place să fiu minţită bine, bolnav, să fie orice intenţie atât de bine ascunsă încât, atunci când îmi dau seama ce mi s-a întâmplat,  să plâng mai puţin de tristeţe şi mai mult de ciudă că există oameni capabili de un puzzle pe care eu nu sunt în stare să îl rezolv.

E uşor de înţeles de ce mă amuză uneori până la dezgust  cei care încearcă să obţină ceva de la mine fără să plănuiască vreun efort, puţină sudoare sau  originalitate. Prietene dependente de shopping sau de fumat care îmi cer bani de mâncare în timp ce îmi arată că şi-au cumpărat un ceas care a costat contravaloarea chiriei mele.  Cerşetoarea care întinde mâna ei cu degete pline de ghiuluri de aur ca să îmi ceară bani.

Şi astăzi, Scrisoare către România

Dacă am învăţat ceva în nouă ani de studii umaniste, am învăţat că există matematică peste tot. Şi ipoteze care în mod normal acţionează mecanisme care conduc spre aceeaşi concluzie de fiecare dată. Sau mai pe scurt, există reţete. Doar că aici, câteva ingrediente îmi stau în gât:

 1. Persoana I, plural: „Vrem să muncim în Roşia Montană, vrem să trăim din minerit”.

Personajul colectiv avea haz în „Alexandru Lapusneanu”.  Nu pentru că avea replici uşor de reţinut, dar pentru că erau toţi că unul şi se făceau prezenţi prin ei, nu printr-o portavoce.

Nu vreau să văd un text scris ca şi cum localnicii din Roşia Montană, sătui de sărăcie, au cumpărat un domeniu şi suiţi hăt în vârful dealului unde zbârnâie  semnalul la Wi-Fi   au ticluit o campanie de awareness în Social Media. Mi-e clar că nu e aşa. Cum la fel de clar, nu pot să cred  că locuitorii din Roşia Montană, în timp ce se plimbau prin pădure să culeagă două pungi de ciuperci din care să mănânce o iarnă întreagă s-au gândit : „Romania trebuie să ştie povestea noastră,  hai să căutăm un om cu suflet bun care să ne ajute.”  Şi hop, dintr-o scorbură le-a ieşit în cale PR-ul de la Roşia Montană Gold Corporation cu o mândreţe de site cum nici cu gândul nu gândeau.

2. Discursurile la indigo

Da, şi mie îmi spuneau la şcoală că ” Repetiţia e mama invaţăturii”.  Melodii anoste ajung hituri pentru că le auzi întruna la radio. Dar „Poveștile oamenilor” de pe site,  deşi nu mă îndoiesc că sunt reale (la fel de reale că orice altă poveste despre oameni la limita sărăciei din mediul rural) sunt identice într-un mod supărător.

Îmi imaginez schema făcută după brainstorming:

Fiecare poveste va include:  Prezentare- Din ce trăim- Toţi suntem săraci, dar noi avem şansa unică de a scăpa de asta-Unică noastră şansa este mineritul- Spune povestea.

Declinarea schemei e respectată cu stricteţe în fiecare discurs, cu câte o frustrare la adresă ONG-istilor pe ici pe colo. O să fac un puzzle din toate cele şase, unul în care orice piesă ar putea fi oricând înlocuită.

„Păcurar Constantin mă numesc, sunt născut şi trăit în Roşia Montană. Am 56 de ani şi locuiesc cu soţia şi 7 copii într-o singură cameră. Am doi băieţi, niciunul din ei nu lucrează, deşi sunt în putere şi ar munci orice. Trăim doar din pensia mea de miner. Abia ne ajung banii de făină.”

„Sunt foarte tristă şi uimită cum nişte oameni se opun proiectului minier. Ei chiar nu ştiu situaţia reală de la noi. Am cules cu mâna mea ciuperci, am pus deoparte şase pungi pentru iarnă, dar cum să trăim din asta, când aici ciupercile se fac doar două săptămâni pe an?”

„Si alţi români o duc rău, ştiu asta, nu zic că doar noi suntem necăjiţi. Dar noi avem noroc, că putem să facem iar minerit, că asta ştim să facem cel mai bine şi am trăit din asta atâtea generaţii.”

„Viata de aici este foarte grea fără locuri de muncă, iar cine nu ştie şi este activist ecologist din faţa computerului să vină să vadă situaţia reală.”

„O companie aşteaptă să facă minerit şi ne da locuri de muncă, iar eu sper că unul va fi pentru mine, că să-mi cresc copiii.”

„Unii vor să ne bage în UNESCO? Bine că nu vor să ne împăieze! Suntem oameni, ca şi ei. Să vină să trăiască aici şi să vadă cum este! Va rog să mă ajutaţi şi să daţi o şansa mineritului în Roşia Montană! Spuneţi povestea mea şi altora! Vă mulţumesc!”

3. Poveşti puţine

Doar şase oameni sunt reprezentativi pentru Roşia Montana? Doar şase mor de foame/ au familii numeroase/ au încercat alte afaceri şi şi-au dat seamă că mineritul e singură lor şansa? Dacă da, atunci nu aveau nevoie de un site. Puneau de o scrisoare în lanţ, înlocuiau „Vă mulțumesc” cu „Trimite la 5 prieteni sau vei avea cinci ani de ghinion” şi gata.

Sunt mai mult de şase oameni? Atunci vreau să îi văd. Cu un discurs adevărat, la prima mână, nu răspunsuri la un chestionar prestabilit.

Pentru că mesajul oamenilor este că e mai importantă decizia comunităţii locale decât cea la  nivel naţional. Vreau să văd unul din copiii aceia eminenţi cum îmi povesteşte ce face el toată ziua. Cum nevoia l-a învăţat să diferenţieze ciuperca otrăvitoare de aia bună. Cum îi degeară degetele în ghete în drum spre şcoală pentru că satul e aşa de sărac încât nu îşi permit un autobuz pentru elevi. Nu vreau să citesc un comunicat de presă împrăştiat în discursuri-tip.

Comunicarea e despre empatie, nu despre milă. Iar manipularea, de cele mai multe ori, are legătură cu banii.

Mai 20, 2009

Castiga remorci de euro cu aceasta idee geniala!

Cuvintele Vertu, Apple, Mac, iPod, BlackBerry nu mai sunt de muuult la moda. Daca vrei sa fii Morometele satului, mai siret decat snurul si mai geek decat Bill Gates trebuie sa stii trei litere:  E C O.

Ce faci cu ele? Le incluzi in orice discurs, in orice strategie, in orice practica. Daca se poate si in viata personala. Iei un prezervativ folosit, il speli bine, apoi il tai in fasii si il folosesti ca elastic pentru prastii. Prastii pe care le iei frumos si le imparti copiilor de la orelinate. Perfect! Tocmai ai imbinat o campanie sociala cu una ECO.

Publicul va plange extaziat adunandu-si lacrimile in borcanase. Apoi le duc frumos la un centru de ECOreutilizare a lichidelor corporale, care le va separa in apa potabila si sare.

Dar ideea pe care v-o daruiesc in plina criza este alta. Probabil in toata isteria eco, uitandu-va prin casa la ce ar mai fi bun de reciclat, pentru o clipa ati avut gandul nastrusnic: „Daca in loc de bidonul asta inofensiv mi-as recicla nevasta si as lua in loc una noua  cu discount?”

Si apoi ati descoperit ca toata munca aia de a o lega la maini si cara intr-un sac pana la centrul de reciclare a fost inutila. Surpriza! Oamenii sunt biodegradabili.

Ei, ideea geniala vine atat de tarziu pentru a rasplati efortul celor rabdatori. Oamenii care nu sunt biodegradabili vor fi obligati sa plateasca o taxa de „Viitor poluator de mediu”.

Public principal: Femeile cu silicoane

Sunt din ce in ce mai multe, iar operatiile se fac doar in clinici de specialitate. Ce inseamna asta? Control absolut, mai ceva ca in timpul lui Ceausescu. Dupa ce  a dat decretul referitor la avorturi, nu a putut controla o problema: femeile incepusera sa faca avort oriunde cu oricine: sareau de pe dulap, babele introduceau andrele, ierburi, descantece, rugina si altele la fel de inspaimantatoare pentru orice posesoare de vagin.

Ceea ce e imposibil in cazul silicoanelor. Nu poti sa mergi la Tanti Catinca de la parter sa te hacuiasca cu satarul pentru costita de porc, sa iti indese niste pungi de silicon, si apoi sa te coasa mai ceva ca pe un tiv. Prin urmare, cum isi face o operatie intr-o clinica, hop taxa suplimentara pe factura!

Pai ce duduie, vrei sa mori, sa putrezesti si apoi sa nu mai aiba de unde rasari micsunele din cauza ca ai umplut tu solul cu pungi de silicon? Scoate banu!

Public secundar: Nefericitii cu tije si placute metalice

Initial, cu ei n-o sa aiba nimeni nimic. Doar ca siliconul asta nu e chiar in toate cazurile sinonim cu prostia. Asa ca n-o sa treaca mult pana sa se simta vreo duduie discriminata. Ca nu e singurul inamic al micsunelelor. Ca nici dintr-o placuta metalica nu rasare primavara. Le vom contracara cu argumentul ca bietii oameni nu au ales acest tunning din motive estetice, ci au fost obligati de dorinta de sanatate. Chiar daca e un argument bun, e posibil sa isi fluture ele decolteul prin fata unui avocat si mai bun si sa pierdem.

Vorbind atat de moarte, ma gandesc ca si aceia care aleg sa fie ingropati in sicriu metalic in loc de sicriu de lemn ar trebui taxati. Dar inca nu stiu cum. Ma gandesc sa plateasca inainte de moarte un fond de siguranta, iar in functie de ce alegere de sicriu fac, banii sa le fie returnati rudelor sau nu.

Acum ca aveti servita  aceasta idee geniala sper sa se gaseasca cineva care sa o puna in practica. Repede, pana nu ma apuc eu. Ma gandesc chiar sa ii daruiesc ideea lui Traian Basescu. Ce poate fi mai potrivit decat sa fii salvatorul care scoate Romania din criza exact inainte de alegeri?

%d blogeri au apreciat asta: