Archive for August, 2010

August 10, 2010

Inainte si dupa

Relatiile sunt doar o suma de orbiri sau iluminari fericite. Lucrurile care ti se par minunate cand esti indragostit devin motivul pentru care te incrunti dupa ce ti-a trecut.

Suntem ipocriti si e cel mai frumos lucru care ni se intampla. Te incanta sa stii ca intarzie o ora la intalnire pentru ca a stat si si-a indreptat fiecare suvita de par ca sa fie frumoasa pentru tine. Cand nu mai e a ta, era doar o narcisista cu probleme de auto-evaluare care avea nevoie sa isi ridice stima de sine prin machiaj.

Stie numele fiecarui personaj de film, regizor si compozitor din anii 40 pana in prezent? Ah, cat e de destept si ce memorie are si ce imi place sa il ascult! Dupa ce a plecat, era doar un tocilar care se uita toata ziua la filme pentru ca nu avea viata sociala.

Deschide-te o clipa si gandeste-te la tine. Lucrurile care te-au facut sa te indragostesti devin motive de repros doar cand nu mai exista iubire. Nu exista ¨ah, cum am putut sa nu vad asta, cum am putut sa nu-mi dau seama¨.

Esti doar tu inainte si dupa. Fa o lista cu ce ai de reprosat. Apoi gandeste-te daca vreun punct de pe lista a fost ceea ce a inceput totul. Si daca e asa, nu i-l reprosa, si mai ales, nu TI-L reprosa.

Asuma-ti sentimentele inainte de a te plange. Si mai ales, inainte de a-i spune aceluasi prieten bun caruia i-ai umplut mintea cu ¨e cea mai grozava fiinta pentru ca ii place sa doarma pe burta¨ ca nu mai suportai nenorocitul/nenorocita aia care sforaia in fiecare noapte.

In numele tuturor celor mai buni prieteni din lume care beau cocktailuri vesele cand zburda fluturii in burtica si beri triste cand s-au transformat in molii, asumati-va indrogosteala!

%d blogeri au apreciat asta: