Caleasca cu cal alb

Baietelul din poza e Dragos, vecinul meu de la tara. Bulina neagra sunt eu. El si fratele lui mai mic au fost cei mai la indemana parteneri de joaca in cei cinci ani pe care mi i-am petrecut pe un varf de deal. Ne-am dat tumba, ne-am batut karate, am cautat hribi, zbarciogi, painisoare si iutari prin padure, m-au umplut de paduchi, le-am dat surprizele mele de la guma cu masini si avioane.

Ma fascina casa lui, desi mica si derapanata, pentru ca avea ghivece de flori pe veranda. Imi placeau si ale mele din gradina aranjata geomatric de mama, dar parca alea in ghiveci aveau ceva in plus, le puteai muta cum vrei, in orice colt te-ai fi asezat.

La patru ani m-am prins ca oricat de tari ar fi ghivecele lui, nu o sa fie nimic intre noi. Eu incepeam sa citesc Fratii Grimm, el visa la ziua in care va avea un tractor. Lua o creanga cu care scarmana iarba in timp ce turuia ca un motor sau urla “Tache, tache, dubalache”.

Am plecat din varful anului la opt ani. Dragos a ramas. Si dealul ala e egoist, cum el nu se poate schimba, nici oamenii de pe el n-au voie. Asa ca de fiecare data cand m-am intors Dragos tot la tractorul lui visa. Intre timp si-a luat un cal si o caruta si a inlocuit slagarul “Tache, tache, dubalache” cu un radio de buzunar.

——————————————–

14 februarie 2011. Fratemiu trimite tot ce are in plus prin debara cu o masina pe varful dealului. Mai exact pana la un kilometru de deal, pentru ca dealul e egoist, a auzit ca apa de ploaie e buna pentru piele, asa ca atunci cand ploua ineaca drumul pana la el in noroi ca sa se balaceasca singur.

Cobor din masina. Tata a venit sa ia toate “hardaile”  cu dusmanul noroiului, caruta cu cal alb  strunit de Dragos. La poalele dealului noaptea e noapte de dictionar, cu fosnituri sinistre, greieri urlatori, stele clipicioase si un colt de luna. Sunt venita de la oras, asa ca am loc pe scandura “soferului”. Ma tin de bratul lui, de un lemn, m-as tine si de coada calului de frica sa nu cad in noroi. “Stai linistita, ca am mai dus fete si au ajuns bine”.

Oricat m-am ferit sa o sarbatoresc, ziua asta nascocita m-a sarbatorit pe mine. Chiar si in cel mai pierdut varf de deal, tot a gasit la repezeala o caleasca si un cal alb, o noapte cu cer senin si un cor de greieri.

Ziua in care am imbatranit

Astazi, 11 ianuarie 2012, la varsta de 24 de ani si jumatate fix, am imbatranit.

Stiam ca ziua asta va veni, ii mai lovise si pe altii. E ca o raceala care s-a strecurat in tine cand erai in metrou. Nu simti nimic si deodata, cand te asezi pe scaun, simti o fierbinteala in tample, o sfarseala in genunchi si daca te ridici, simti ca tot Pamantul s-a ascuns in capul tau si se roteste in jurul creierului. Tic-tac. Tic-tac.

A inceput de dimineata. Autobuzul nu venea, eu intarziam la sedinta, asa ca am luat o bicicleta. Bicicletele de inchiriat de aici au trei viteze. Pana acum, inafara de vreo panta, care oricum e rara pe rutele pe care biciclesc eu, am mers doar cu viteza a 3-a. Acum la fel. Doar ca acum am gafait. Am incercat sa dau vina pe bicicleta, ca a stat in ploaie si a ruginit. M-am uitat mai bine. Ma asteptam sa imi spuna: “Magda, nu esti tu, sunt eu. Eu nu mai pot continua asa.”

Dar n-a zis nimic ca doar e bicicleta. Apoi am mancat. Iar am respirat greu. M-a luat cu intepaturi in piept. Iar am biciclit. Iar am gafait. M-am urcat pe cantar. E prima data in cariera mea de mancatoare cand ma ingras dupa sarbatori. Sau in general, e prima data cand ma ingras dupa ce mananc. Pana acum singura reactie pe care o aveam la mancare era de supravietuire.

As putea zice ca ma simt ca un om nou, in sensul in care sunt cineva care nu exista pana acum. Dar ma simt mai degraba un om vechi.

 

Cinci ani de UE

Cu ocazia a cinci ani de integrare, va fac cadou un text pe care l-am scris in primul meu an de facultate. A fost tema de sfarsit de semstru la cursul cu Lucian Mindruta.

Suntem europeni, ce…

ianuarie 2007

E clar ca abia asteptai. I-ai dat din timp croitoresei costumul pe care l-ai avut la nunta din toamna a varului de la Constanta sa il mai stramteze. Vremuri de integrare.

Unchiul care iti era dator de cand i-ai adus cateva materiale de constructie de la lucru a gasit un restaurant pentru noaptea cea mare. Nici nu a trebuit sa dai o spaga prea mare pentru o masa care sa nu fie nici langa geam, nici langa usa. Indeajuns insa cat sa te certe sotia. Ai linistit-o repede. Doar o data e revelionul. De fapt, nu e o data, e in fiecare an, dar de ce sa fiu eu cea care iti omoara iluzia.

De copii ai scapat repede. Doar au bunici. Cum sa stea batranii singuri de sarbatori?

Pana in orasul cu unchiul si restaurantul mergi cu trenul. Controlorul iti cere bilet. Ii ingramadesti banii in buzunar si ii zambesti cu subinteles. El nici nu se mai oboseste sa iti intoarca zambetul. Se indreapta catre urmatorul “umplator de buzunare”.

Rudele sunt asa cum le-ai lasat. Ea a uitat ce e acela machiaj, el a uitat care e fundul sticlei de palinca.

Ca o premonitie, ai mai adus si tu doua sticle. Sa fie ca doar o data e revelionul integrarii. Inca nu ai observat ca fiecare revelion e al cuiva: al mileniului, al tranzitiei, al aderarii. Dar niciodata nu e al tau.

Dupa ce ai incercat sa afli daca vinul rosu sau tuica de prune iti face mai bine la circulatie ai plecat la restaurant. Da, a trebuit sa iti iei si nevasta, asa grasa si mult prea parfumata.

In restaurant ai crezuut ca sarmalele care ti-au fost servite sunt aperitiv: o noua inventie, minisarmalele. De fapt erau felul principal. Si singurul.

Te mai uiti la steagurile albastre cu stele galbene agatate prin toata sala. Oare stelele alea sunt acolo cu adevarat sau doar tu le vezi din cauza anemiei? Poate, poate, mai apare un chelner, macar cu o felie de paine cu unt sa nu ametesti pana dimineata. Nimic.

Incepe numaratoarea inversa: 3, 2, 1 si te trezesti cu o imbratisare puternica de la domnul de langa tine. Iti tipa vesel si cu miros de busuioaca in ureche: “Ne-am integrat!” Parca iti creste si tie un pic inima la gandul ca stai intr-o tara care a fost in sfarsit recunoscuta ca ceva mai mult decat satra de tigani de catre “Uniune”

Te saruta si sotia de “La multi ani”. Ea parca nu e prea europeana. Deja nu iti mai pasa.

Decat sa o privesti, mai bine scoti o tigara. Mergi intr-un colt mai retras si o aprinzi. Cand sa tragi adanc in piept un fum, apare langa tine un chelner putin bronzat: “Ce faceti aici?” “Fumez” “Hai dom’le, fumezi in restaurant? Suntem europeni, ce…”

 

 

In loc de “Fie ca”

In 2011 nu imi propun nimic pentru 2012. Nu fac evaluari. Si nu vreau sa imi urati “La multi ani !”. De fapt, nici nu vreau sa va ganditi la mine pe 31 decembrie. Vreau sa va ganditi la voi si sa-mi spuneti si mie.

In loc de urari pentru noul an, vreau un singur cadou de la voi. Ganditi-va ce v-a facut fericiti in 2011. Si cand ati ras de v-au durut falcile ultima data. Cand v-ati oprit si ati zambit desi erati singuri pe strada gandindu-va ce bine ca sunt eu, aici acum.

Toate gandurile astea vreau sa le impachetati si sa mi le trimiteti in comentarii sau la magdulici@gmail.com, fie ca ne iubim, cunostem, sau doar ne-am intersectat virtual.

Pentru ca ce-mi doriti voi mie nu ma incalzeste cu nimic. Dar ma va bucura sa stiu ce v-a domesticit inima in 2011.

 

 

28 de ore

Atat a durat noua meserie pe care am incercat-o. 28 de ore in care am inteles de ce inca se mai fac unii profesori. Pentru ce primesti, nu pentru ce dai, sau ti se da.

Pe scurt, am fost rugata sa inlocuiesc o profesoara de limba engleza plecata trei saptamani in concediu medical. Am fost intrebata marti dimineata. Miercuri am semnat contractul. Joi dimineata aveam primul curs.

Am avut doua grupuri, unul de o varsta foarte apropiata de a mea si unul de adulti. Cam de cand am terminat scoala, am tot mormait ca n-as putea niciodata sa fiu profesoara. Ca de ce sa ma stresez cu loaze nerecunoscatoare. Ca de ce sa consum energie cu bestii cu care nu ma pot intelege om cu persoana, cand ma pot intelege mult mai bine om cu PC.

Cu unii mi s-au confirmat fricile, altii mi-au dat de gandit mult. Au fost doua momente care m-au emotionat:

Mi-e dor de dezordinea ta 

20 de minute de pauza. Una din cursante se apropie de mine cu pixul si caietul in mana. Are cam 40 de ani, e micuta de statura, dar are privirea aceea de femeie incapatanata pe care o privire nedeslusita n-o lasa sa doarma noaptea.

In timpul cursului regula acceptata de toti este sa vorbim exclusiv in engleza. Desi e pauza, se apropie de mine si incepe  sa ma intrebe in engleza daca pot sa o ajut. Apoi vad cum ezita si alege franceza ca sa imi explice. A venit o zi in care nu s-a mai putut. Baiatul ei adolescent e acum intr-un centru de reabilitare. Isi continua studiile acolo si i-a spus candva ca ii place engleza. Pana acum i-a scris cate un mail in franceza, dar nu-i raspunde mai niciodata. Asa ca s-a gandit sa ii scrie in engleza, poate il impresioneaza si ii raspunde.M-a rugat sa o ajut sa traduca.

Sunt franturi de fraze care imi tot bazaie prin minte: “Sper sa vii acasa de Craciun”, “Mi-e dor sa te aud cantand la chitara”, “Am fost la sedinta cu parintii, sora ta are note foarte bune”

-Stii ce imi lipseste mult de tot? cand ii luam pizza, niciodata nu manca marginile tari, le lasa aruncate pe masa din bucatarie. O sa-i zic asta. Ca mi-e dor de cum lasa resturile de pizza aruncate. Cum se scrie in engleza?

Un atatc cerebral mai tarziu

J. a facut un atac cerebral la 25 de ani. Lucra ca ospatarita intr-o statiune montana. Cand s-a intamplat, era in apartamentul de la munte. A zacut 4 zile fara mancare, apa sau caldura pe gresia rece, ascultant telefonul care suna fara oprire. Cei dragi se ingrijorau iar ea nu putea raspunde. Pana la urma mama ei a convins pompierii sa o ajute si au intrat in apartament.

Acum are 29 de ani si inca se recupereaza. Isi poate folosi piciorul, dar bratul stang inca nu reactioneaza. Acum invata engleza pentru a putea lucra iar in turism, dar ca receptionista.

Intr-o pauza s-a apropiat de mine:

- Cum se spune “maneca” in engleza?

-Sleeve.

A zambit mandra, s-a apropiat mai mult de mine cu jumatate de palton dezbracat atarnand si m-a rugat cu o voce soptita in engleza:

-Poti, te rog, sa tragi de maneca?

——————————————————————————

Sunt foarte curioasa ce povesti au adunat fostii mei profesori. Povesti despre oameni, nu despre lectii.

Tavalitul de ras al zilei

Azi, in timp ce mancam cu colegii de birou, m-am lipit de calorifer pentru ca sunt o friguroasa. Colegul L. s-a mirat

-Cum, tu esti friguroasa? Si ce faci in Romania cand sunt minus 30 de grade?

-Pai la apartament am centrala, iar la parintii mei am soba cu lemne si padurea aproape.

-A, deci mergi la parintii tai, dar daca e frig nu iesi din casa, stai doar langa soba.

-Da, ies din casa doar cand am nevoie de toaleta, care e in gradina, langa padure.

La care dragul de coleg pune o mutra ultra serioasa de om care a gasit solutia la care eu cu mintea-n ceata nu ma gandisem:

-A, pai eu sa fiu in locul tau, as face pipi la dush, ca sa nu ies noaptea in frig.

Ahahahahaha, ce naiv, ce suflet curat, a crezut ca merg 10 metri prin nameti pana la buda in care iarna mi-e o frica sa imi dau pantalonii jos de ma apuca iremediabil constipatia, dar ca am dus in casa.

Exista asigurari care acopera si moartea provocata de  hohote de ras?

Veste despre twittraport

V-am zis o data. N-am respectat-o.

Din fericire, pentru ca am avut deplasari neprevzute platite de asociatia unde lucrez la Paris, Avignon si prin ceva satuc adorabil cu vaci si ceata groasa.Plus un Bruxelles finantat de mine din motive de corazon care face budibum.

Din pacate, in timpul asta voi ati asteptat ceva. Si eu nu m-am tinut de cuvant.

Imi pare rau. Remediez deindata ce am timp de stat in varful patului.

Social Media Escort

Ma gandesc sa inaugurez o meserie. Social Media Escort. Prostitutie din varful tastelor.

Public tinta:
-pustani care vor sa isi impresioneze anturajul
-adulti care au facut gresala de a se imprieteni cu mama si tata pe FaceBook
-baieti care au iesit din dulap, dar mintea prietenilor lor inca nu

Servicii oferite:

- Gigel is now in a relationship cu Maricica: 10 euro
- Like pentru fiecare status: 50 centi/ like
- Comentariu romantico-sexual la fiecare status: 3 euro/comentariu
exemplu: Staus: S-a oprit metroul intre statii, of, iar ajung acasa la 9
Comentariu: Hai mai repede, supereroul zilelor mele pline de rutina, eu te astept deja, ghici unde?
Hlizeli si emoticoane extra: 50 centi bucata

Despartire: cand clientul crede ca si-a atins scopul, sau nu mai are bani suficienti pentru relatie, poate alege una dintre urmatoarele forme de despartire:

Gigel and Maricica are no longer in a relationship

Despartirea Londra (te face sa pari un Lord)

Comentariu: “Iti multumesc, Gigel, pentru tot ce m-ai invatat. Iti respect decizia, dar sa stii ca raman prietena ta orice ar fi!”

Despartirea Paris (te face sa pari un romantic)

Comentariu: Gigicut, te-am iubit cum nu am mai iubit vreodata, cu tine am aflat magia dansului in ploaie. Adio, sclipirea ochilor mei!”

Despartirea Africa (te face sa pari ultra dotat)

Comentariu:Gigi, asa orgasm nu am mai avut cu nimeni, dar totusi pentru mine conteaza mai mult dragostea.

 

Ce spun strainii despre romani pe Twitter?

Cand locuiam in Romania, trebuie sa recunosc ca nu prea ma apasa ce se spune despre noi inafara granitelor. Imi era de ajuns faptul ca traiam intre 22 de milioane de fiinte superioare, autosuficiente, care au un patriotism pe care eu l-as rezuma cel mai bine in fraza “Eu te-am facut, eu te omor”.

Adica daca e tara mea, pot sa spun ca e de cacao, si ah, pacat ca e locuita. Dar sa nu-mi vii tu nenorocit de strain sa imi arati analfabetii cu degetul si satele fara apa curenta si dispensar ca iti dau un Cioran si un Enescu peste ochi, de te invarti ca Nadia Comaneci la barna. Ptiu! (introduceti flegma patrioata).

De cand stau in Franta, a trebuit sa deschid ochii de nevoie.

Adio film siropos inspirat de o poveste reala

Uneori, jurnalistii lipsiti de inspiratie intreaba intr-un interviu “Ce fel de film ar fi fost viata ta daca ar fi fost ecranizata?”

A mea n-ar fi fost cu siguranta un film romantic. Sunt moartea pasiunii, puterea mea de super erou e sa provoc erectii intelectuale si fizice si sa le las dezamagite ale nimanui scheunand a pustiu.

Astazi de dimineata am fost la piata. Ieri am adormit fara sa ma demachiez, asa ca peste mutra de “abia iesita din cearsaf” se mai asterneau si doua dungi de mascara intins. Ciufulita si dezorientata in cautarea unui mango si a unor castane de copt, ma trezesc cu o copie a lui Romain Duris, cu o stralucire de Eminescu la sanatoriu in privire: