Chichizdrucii de dupa amiaza

Singura data cand mi s-a facut enorm de dor de ceva in Franta, nu a fost nimic legat de o persoana. Mi-a fost dor de un miros. Mirosul de soba, de lemne care paraie, de funingine.

Mi s-a facut dor de noptile in care adormeam cu focul aprins si ma uitam la jocul de lumini de pe tvan pana adormeam. Dor sa ma ambitionez eu sa aprind focul si sa consum toate bucatile de hartie disponibile.

Azi m-a trezit din somn un telefon si nu ma puteam hotari daca sa rad sau sa plang in hohote. Nu era nicio veste cruciala. Dupa ce am spus „alo” am auzit doar piuitul unor pui de gaina abia iesiti din ou.

„Am si bufnosi  si cu gatu’ gol, unu’ e incaltat- e plina casa de chichizruci”.

„Sa te bucuri de lucrurile marunte” nu e un cliseu. E o sansa oferita doar celor care pot vedea un sarpe boa care a mancat un elefant si nu o simpla palarie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: